CFR CLUJ – GAZ METAN 1-2

02-nov.-2020 00:44

CFR Cluj a suferit prima înfrângere din acest sezon de Liga 1, scor 1-2, în fața formației Gaz Metan Mediaș.

Echipa noastră s-a aflat în atac în startul meciului, iar Pereira a centrat bine din lovitură liberă, însă Manea a trecut pe sub minge la numai doi metri de poartă. La faza imediat următoare, în urma unei centrări din banda dreaptă, Ciobotariu a fost aproape de gol, însă fundașul nostru nu a ajuns la minge. Debeljuh a ratat cea mai mare ocazie a startului de meci. Deac a centrat, iar atacantul croat a trimis peste poartă din poziție ideală. Mediașul a avut prima ocazie în minutul 20, prin Cardoso, cel care a trimis peste poarta lui Sandomierski. După câteva minute, oaspeții au deschis scorul prin Deaconu, cel care a înscris cu un șut plasat din interiorul careului. În minutul  39, Djokovic a tras pe centrul porții, dar Buzbuchi a respins de sub transversală.

Imediat după startul reprizei secunde, CFR a avut șansa egalării, însă Debeljuh a reluat peste poartă centrarea lui Latovlevici. În minutul 60, Cardoso a șutat din afara careului, mingea l-a lovit în spate pe Burcă și a intrat în poartă. Păun a fost faultat în careu de Roberto Romeo, însă centralul Găman nu a acordat lovitură de la 11 metri. În minutul 68, Deac a centrat din corner, iar Costache a trimis mingea în poartă, însă centralul a anulat reușita pe motiv de ofside. Păun a fost faultat încă o dată în careu de Alceus, însă arbitrul partidei a considerat că abaterea a avut loc în afara suprafeței de pedeapsă. În minutul 83, Costache a rămas singur cu portarul, însă șutul său a trecut puțin pe lângă stâlpul porții. Rondon a fost și el aproape de gol, însă lovitura sa de cap a trecut puțin pe lângă poartă. Campioana României a redus din diferență în prelungirile partidei, prin Ciobotariu, cel care a trimis în poartă mingea trimisă de Deac din lovitură liberă.

Pentru CFR Cluj urmează deplasarea de pe Olimpico, împotriva celor de la AS Roma, joi, 5 noiembrie, ora României 19:55.

CFR Cluj: Sandomierski – Susic (Burcă 46′), Manea, Ciobotariu, Latovlevici – Itu (Păun 46′), Aurelio, Djokovic (Rondon 60′) – Pereira, Debeljuh (Costache 66′), Deac

Rezerve: Bălgrădean – Camora, Hoban, Soares, Carnat

Hai CFR!

 

Cumpara produse resigilate pe ymag.ro.