CFR CLUJ – FCSB 0-1

14-apr.-2024 23:14

CFR Cluj a pierdut, scor 0-1, cu FCSB, în a patra etapă din play-off-ul Superligii.

Oaspeții au controlat mai bine prima repriză. În minutul 11, Șut a trimis puternic din afara careului, dar portarul nostru a respins în bară. Cinci minute mai târziu, Coman a executat o lovitură liberă și a reușit să deschidă scorul.

În startul reprizei secunde, în minutul 47, Deac a centrat în careu din lovitură liberă, Manea a reluat cu capul, dar balonul a trecut puțin pe lângă poarta lui Târnovanu. În minutul 72, Coman a șutat puternic de la distanță, dar balonul a trecut peste poarta lui Sava. Două minute mai târziu, Bîrligea a șutat în careu, portarul oaspeților a respins, balonul a ajuns tot în posesia lui Bîrligea, dar mingea trimisă de el a trecut pe lângă poartă. În minutul 85, decarul nostru a executat o lovitură de la colțul terenului, Michael a reluat cu capul din interiorul careului, dar balonul a trecut puțin pe lângă poartă. În prelungirile meciului, Aly Abeid a fost eliminat, iar partida s-a încheiat cu victoria oaspeților, scor final 0-1.

Echipa de start: Sava, Manea (77′ Mogoș), Ilie (59′ Kresic), Boben, Abeid, Keita (70′ El Kaddouri), Muhar, Avounou (77′ Michael), Deac (C), Otele, Bîrligea

Rezerve: Hindrich, Bălgrădean, Camora, Mogoș, Kresic, Aussi, Filip, Fică, Serebe, El Kaddouri, Michael

Antrenori: Francisc Dican și Ovidiu Hoban