CFR CLUJ – FC ARGES 1-0

19-Dec-2021 18:56

CFR Cluj a câștigat, scor 1-0 (0-0), cu FC Argeș, într-un meci contând pentru etapa 21, ultima din acest an. 

Prima mare ocazie a aparținut echipei noastre. Boateng a trimis un voleu în forţă, la colţul scurt, dar Greab a fost la post şi a respins spectaculos. Păun a reuşit o depăşire din preluare elegantă în careu, însă mingea trimisă de el trece peste poartă. În minutul 26, Viana a executat o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri, peste zid. Otto a respins în corner cu dificultate. Înainte de pauză, Costache a șutat, mingea a prins pământul, iar Greab a reţinut cu emoţii în doi timpi.

După startul reprizei secunde, Costache a fost din nou aproape de 1-0, însă șutul său a trecut puțin pe lângă vinclu. În minutul 66, Debeljuh a ratat o șansă importantă. Atacantul nostru a șutat din interiorul careului, însă portarul oaspeților a respins cu dificultate. Același Debeljuh a dat lovitura în minutul 72. Omrani a pasat perfect, fundașul Argeșului a respins greșit, iar Debeljuh a fost pe fază și nu l-a mai iertat pe Greab, iar partida s-a încheiat cu victoria echipei noastre, 1-0.
Să aveți Sărbători frumoase, ne revedem în 2022!

Echipa de start: Otto – Susic, Bouhenna, Cestor, Ștefan (68′ Camora) – Păun (87′ Burcă), Deac, Boateng – Costache (68′ Chipciu), Debeljuh (78′ Bordeianu), Omrani (87′ Alibec)| Antrenor: Dan Petrescu

Rezerve: Bălgrădean – Gîdea, Manea, Petrila

Hai CFR! 🚂