CFR CLUJ – CHINDIA TÂRGOVIȘTE 0-0

27-sept.-2020 21:33

Campioana României a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul cu Chindia Târgoviște din etapa a 5-a a Ligii 1. 

Prima ocazie a partidei i-a aparținut lui Costache. Mijlocașul echipei noastre a făcut o cursă pe stânga și a șutat la colțul lung, dar mingea a trecut pe lângă poartă. În minutul 31, Chindia a avut o ocazie, prin Florea, însă Sandomierski a reținut balonul. La faza imediat următoare, Itu a reluat spectaculos spre poartă, însă portarul oaspeților a respins în corner.

Intrat în repriza secundă, Păun a șutat de la distanță în minutul 54, însă șutul său a fost prins de portarul Aioani. Chindia a avut o ocazie prin Florea, care a trimis pe lângă poartă din apropiere. În minutul 70, Omrani a șutat de la distanță însă goalkeeperul oaspeților a reținut. Același Omrani a mai avut o ocazie în minutul 78, după ce a driblat câțiva adversari în careu, mingea a ajuns la Manea, dar şutul său a trecut pe lângă. Până la finalul partidei, echipa noastră a fost mai prezentă în atac, însă fără a reuși să puncteze pe tabelă, iar partida s-a încheiat 0-0.

Pentru CFR Cluj urmează meciul din play-off-ul Europa League de joi, 1 octombrie, împotriva echipei KuPS Kuopio. 

Echipa de start:

CFR Cluj: Sandomierski – Manea, Ciobotariu (Petrila 72′), Burcă, Cestor – Itu (Păun 46′), Hoban (c), Pereira – Chipciu (Susic 73′), Debeljuh (Vojtus 61′), Costache (Omrani 46′)

Rezerve: Otto – Sylla, Aurelio, Djokovic

Hai CFR!