CFR CLUJ – ACADEMICA CLINCENI 2-0

29-nov.-2021 23:45

CFR Cluj a câștigat, scor 2 -0 cu Academica Clinceni, într-un meci contând pentru etapa a 17-a a Ligii 1. 

Echipa noastră a început perfect meciul cu Gruia, primul disputat cu spectatori după o lună, iar Deac l-a lansat perfect pe Costache, cel care a înscris un gol frumos din interiorul careului. Același Costache a încercat o reluare acrobatică doar câteva minute mai târziu, însă execuția sa a trecut peste poartă. Costache a centrat decisiv și pentru „Rooney” Sigurjonsson, cel care a marcat golul de 2-0. În minutul 37, Otto Hindrich a parat perfect șutul lui Robert Ion din lovitură liberă. Înaintea pauzei, Omrani a fost aproape de 3-0, însă șutul său a trecut puțin pe lângă poartă.

CFR Cluj a început bine și repriza secundă, iar Sigurjonsson a fost aproape de „dublă”, însă șutul său din afara careului a trecut pe lângă poarta lui Ureche. În minutul 57, Omrani a avut un șut superb din marginea careului, dar șutul său a fost respins de portarul Academicii în bară. La faza imediat următoare, Deac a pasat ideal pentru Sacko care a rămas singurul cu portarul, însă goalkeeperul Clinceniului a respins și de această dată. Meciul s-a încheiat cu victoria echipei noastre, scor 2-0, iar CFR ajunge la 45 de puncte în clasament!

Pentru echipa noastră urmează meciul din deplasare cu Chindia Târgoviște, sâmbătă, 4 decembrie, de la ora 15:00. 

Echipa de start: Otto – Susic, Cestor, Bouhenna, Ștefan – Sigurjonsson (69′ Păun), Boateng, Deac (87′ Gîdea) – Omrani (78′ Chipciu), Costache (78′ Bordeianu), Sacko (69′ Debeljuh) | Antrenor: Dan Petrescu

Rezerve: Letica, Graovac, Manea, Alibec

Felicitări, băieți! Hai CFR!