BUN VENIT, ARLIND AJETI!

11-iul.-2023 10:09

Suntem bucuroși să vă anunțăm că Arlind Ajeti este noul jucător al echipei noastre!

Fundașul central cu origini albaneze, născut în Elveția, a evoluat în Serie A pentru FC Torino, Frosinone Calcio sau Crotone. De-a lungul carierei, apărătorul a jucat și în Elveția pentru Grasshoper, dar și pentru FC Basel, echipă alături de care a câștigat titlul de 4 ori și a evoluat în Champions League și Europa League.

Ajeti joacă pentru reprezentativa mare a Albaniei, echipă pentru care a bifat 21 de selecții și alături de care a participat la Campionatul European din 2016.

Ii urăm bun venit în familia CFR și îi dorim cât mai multe reușite în tricoul alb-vișiniu!