ASTRA GIURGIU – CFR CLUJ 2-2

05-iul.-2020 22:49

CFR Cluj a remizat în deplasarea de la Giurgiu, împotriva Astrei, scor 2-2. Pentru echipa noastră au marcat Rondon și Burcă în prima repriză. 

CFR Cluj a deschis scorul în minutul 12 prin Rondon, cel care a deviat în poartă șutul de la distanță a lui Itu. După numai 5 minute, băieții noștri au făcut 2-0. Djokovic a trimis cu capul, dar portarul Lazar a respins în față, până la Burcă, iar fundașul nostru a împins mingea în poartă. În minutul 23, Rondon a avut o ocazie importantă, însă portarul giurgiuvenilor a respins balonul trimis de atacantul nostru. După numai câteva minute, Radunovic a șutat pe jos, iar mingea la lovit pe Bordeianu și a intrat în plasă. Până la pauză, echipa noastră și-a mai creat câteva ocazii importante de poartă prin Djokovic, Deac și Costache, însă scorul a rămas 1-2.

În startul reprizei secunde, Astra a avut o ocazie importantă. Budescu a șutat de la marginea careului, însă Arlauskis a avut o paradă importantă. În minutul 79, gazdele au egalat prin Alibec, cel care a înscris din interiorul careului. Vinicius a fost aproape de a înscrie golul victoriei, însă lovitura sa de cap a fost parată de Lazar, iar partida s-a încheiat la egalitate, 2-2.

În etapa următoare, echipa noastră se va duela acasă cu Gaz Metan Mediaș, luni, 13 iulie.

Hai CFR!