ACREDITARI PENTRU MECIUL CFR CLUJ – KUPS KUOPIO

29-sept.-2020 11:30

Jurnaliștii care doresc să se acrediteze la meciul CFR 1907 Cluj – Kuopion Palloseura, din data de 01 octombrie 2020, ora 18:30, trebuie să trimită pe adresa de e-mail acreditaremedia@cfr1907.ro o solicitare în acest sens până miercuri, 30 septembrie, ora 12:00. Cererile trebuie să conțină obligatoriu numele și prenumele dumneavoastră, instituția media pe care o reprezentați, tipul de acreditare pe care îl doriți (masa presei sau foto) și o copie scanată după legitimația de presă valabilă pentru anul 2020.

În conformitate cu Protocolul de reluare a competițiilor UEFA, facem următoarele precizări:

  1. Numărul de acreditări la masa presei se acordă în funcție de disponibilitate, cu respectarea distanței de 2 metri între jurnaliști. Astfel, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” avem disponibile pentru acest meci 30 de locuri la masa presei (aici se includ reprezentanții presei scrise, radio, TV – inclusiv reporterii deținătorilor de drepturi TV și reprezentanții media ai celor două cluburi)
  2. Se acordă un total de maxim 16 acreditări foto, iar fotografii vor sta poziționați în locurile marcate de către club astfel: 8 fotografi în spatele fiecărei porți, câte patru în stânga și în dreapta fiecărei porți. 
  3. Depunerea unei cereri de acreditare nu este echivalentă cu acordarea acreditării. Clubul decide cu privire la acordarea unei acreditări în funcție de disponibilitate.

Conferințele de presă se vor desfășura la fel ca la meciurile de Liga 1. Jurnaliștii acreditați vor trimite ofițerului de presă Oana Sabău întrebările pentru cei doi antrenori și pentru jucătorii desemnați să participe (până miercuri, ora 15:30), iar la finalul conferințelor de presă vor primi conferințele în format VIDEO. În schimb, reprezentanții media vor avea acces la primele 15 minute ale antrenamentelor oficiale la masa presei. 

Programul activităților oficiale de miercuri, 30 septembrie:

17:30 – Conferință de presă Kuopion Palloseura

18:30 – Antrenament oficial Kuopion Palloseura

19:00 – Conferință de presă CFR 1907 Cluj

19:30 – Antrenament oficial CFR 1907 Cluj

Aici găsiți Protocolul de reluare a competițiilor UEFA  ➡️ PROTOCOL UEFA