ACADEMIA CFR | BUN VENIT, DANIEL HUZA!

10-iul.-2023 20:28

Faceți cunoștință cu Daniel Huza, noul șef al Departamentului de Dezvoltare a Centrului de Copii și Juniori CFR!

Fost antrenor al Echipei Naționale U17, dar și al multor echipe de seniori și de juniori din țară și din Emiratele Arabe Unite, Daniel Huza a ocupat funcția de referent zonal din partea FRF. Astfel, acesta cunoaște toate ingredientele necesare dezvoltării armonioase a Academiei noastre!

De-a lungul carierei de jucător, Daniel Huza a evoluat pentru echipe precum Jiul Petroșani, Farul Constanța, Pandurii Târgu Jiu și FC Bihor, având, ulterior, următoarele atribuții:

– director tehnic pentru Al Dhafra FC
– antrenor și coordonator la Al-Sharjah
– antrenor la Al Ain Club
– antrenor principal la Jiul Petroșani (seniori/juniori)
– coordonator Academia Luceafărul
– antrenor Viitorul Cluj

În plus, Daniel Huza deține, din 2010, licența A UEFA, dar este și posesor al licenței AFC. Datorită vastei experiențe și a atuurilor dobândite în carieră, avem toată încrederea că activitatea domnului Huza se va situa la cel mai înalt nivel când vine vorba de seriozitate și de profesionalism, reușind, împreună, să ducem la îndeplinire planul de dezvoltare a Academiei noastre!