7 VICTORII CONSECUTIVE ÎN LIGA 1!

12-dec.-2021 22:54

CFR Cluj a câștigat, scor 1-0 acasă cu CS Mioveni, într-un meci contând pentru etapa a 19-a a Ligii 1 și a bifat astfel cea de-a 7-a victorie consecutivă în Liga 1. 

Prima ocazie a partidei din Gruia ne-a aparținut nouă. Camora a centrat în careu, mingea a fost respinsă de oaspeți până la Sigurjonsson, iar mijlocașul nostru a șutat din voleu, însă mingea deviată a trecut puțin pe lângă poartă. La faza imediat următoare, Mioveniul a replicat prin Blănaru care a șutat din unghi, însă peste poartă. În minutul 21, Otto Hindrich a avut o intervenție providențială în fața aceluiași Blănaru. Debeljuh a avut șansa deschiderii scorului, însă șutul său din interiorul careului a fost reținut de portarul Popescu. Oaspeții au șutat de la distanță în două rânduri, însă de fiecare dată în brațele lui Hindrich. Echipa noastră a deschis scorul în minutul 36 când Sigurjonsson a centrat din corner, oaspeții au respins până la Costache, iar atacantul nostru a deschis scorul cu un șut plasat din afara careului.

Echipa noastră a început mai bine și repriza secundă. Sigurjonsson a executat o lovitură liberă direct pe poartă, dar Popescu a reținut în doi timpi. Omrani a fost și el aproape de 2-0, însă lobul încercat de atacantul nostru a fost respins cu greu de Popescu de sub bara transversală. Oaspeții au avut șansa egalării în minutul 87, însă mingea șutată cu efect de Rusu a trecut pe lângă poartă, iar meciul s-a încheiat cu victoria echipei noastre, 1-0.

Pentru echipa noastră urmează meciul din deplasare cu Farul Constanța, de joi, 16 decembrie, ora 20:30. 

Echipa de start: Otto – Susic, Burcă, Graovac, Camora (c) – Boateng, Sigurjonsson (61′ Păun), Deac (83′ Bordeianu) – Omrani (83′ Alibec), Costache (83’ Petrila), Debeljuh (69′ Chipciu)

Rezerve: Bălgrădean – Manea, Ștefan, Cestor

Felicitări, băieți! Hai CFR!