La doar câteva zile după ce a împlinit 54 de ani, António Conceição da Silva Oliveira sau, mai simplu – cum îl știm și îl iubim cu toții din frumoasa perioadă petrecută la CFR – Toni Conceição, s-a întors în Gruia! Și-a pus numele în pagini bune din istoria recentă a clubului nostru, câștigând Cupa României în sezonul 2008-2009 și Supercupa României în 2009, iar acum se întoarce pentru a ne aminti tuturor că se poate face performanță în alb și vișiniu!
Într-o perioadă în care avem mare nevoie de un grup unit, credem cu tărie că Toni poate face asta, poate aduce echipa din nou acolo, unde îi este locul: sus în clasament! Toni Conceição vine la CFR într-un moment în care toată suflarea alb-vișinie speră în „miracole”, însă noi credem în Toni și suntem siguri că modul său de pregătire îi poate revitaliza pe băieți, iar meciul cu Botoșani nu vine ca un test, ci vine ca o bătălie în care mergem cu capul sus, în lupta pentru Play-Off.
Îi urăm, așadar, bun venit bunului și vechiului nostru prieten Toni Conceição, îi dorim multă baftă, să reușim cât mai multe rezultate bune și cu el pe bancă să spunem cu toții cât mai des: „CFR – Victorie!”